Home Articol Presă NICOLAE POSTA: UN IUBITOR AL MUNTELUI A PLECAT SPRE CERURI
NICOLAE POSTA: UN IUBITOR AL MUNTELUI A PLECAT SPRE CERURI PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 10 October 2018 09:57

 

Slide3

 

          Vasile (Vali) Băcanu, născut pe plaiurile Ghirdovenilor, a iubit oamenii, natura, dar mai ales muntele, cu o dăruire fără seamăn.

          A fost absolventul primei promoții (anii 70) a Școlii de ghizi a B.T.T.-ului Dâmbovița, iar de atunci a „dăscălit”, în calitate de monitor, zeci de promoții de ghizi. A fost membru fondator al Clubului de Turism „Chindia” (15 decembrie 1983), apoi a înființat și a condus Clubul de alpinism „Morena” din Moreni, club pe care l-a afiliat la „Clubul Alpin Român” reușind să ajungă, într-una din expediții, în munții Scoției. A făcut parte din echipa Asociației de Turism „Chindia” cea care, în 1996, a dus simbolurile Târgoviștei și ale României în Caucaz, pe cele mai înalte cote ale Europei.

          A fost membru al formației Salvamont Dâmbovița mulți ani de zile îndrumând, sau chiar salvând, sute de turiști pe cărările Bucegilor sau ale Leaotei. Este Membru de onoare al Asociației „Chindia Jurasic Park” fiind unul din „dinozaurii” activi ai mișcării montane dâmbovițene. Vara aceasta a fost la un prieten din Italia, în Alpii italieni. Era în formă. Acum trei săptămâni a fost în ultima (din păcate și la propriu) ascensiune montană, pe „Acul Crucii” - Acele Morarului din Bucegi. Poate, un loc simbolic, important pentru un om credincios. Ieri a plecat mai sus, în ceruri, să ne vegheze și să ne înveselească mereu, în momentele noastre de tihnă, în jurul focului de tabără.

          Drum bun, printre stele, Vali!

 

Slide1

 

Slide2

 

 

Comments  

 
0 #1 Emilia Danescu 2018-10-11 00:23
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanţe familiei şi prietenilor.
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 350 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 429 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou