Home Eseu Ecuaţie logică. Despre Adevăr
Ecuaţie logică. Despre Adevăr PDF Print E-mail
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Daniel Vasile   
Sunday, 17 January 2010 10:46

 

Dintotdeauna, condiţia Adevărului ca şi concept a constituit obiectul unor teoretizări dintre cele mai interesante, tocmai datorită anumitor aspecte, aparent contradictorii, pe care aceasta le implică, iar din pricina lor el va fi mereu un subiect inepuizabil.

Adevărul – concept abstract – nu conţine în el însuşi nicio idee, nicio formă sau referire la alte asemenea lucruri ce poartă pecetea unei reprezentări pozitiviste ori materialiste.

Este Adevărul o calitate? Privind obiectiv, ne vom găsi în situaţia de a trebui să recunoaştem că nu. O calitate presupune existenţa unei trăsături, care, raportată la alta diferită ca semnificaţie, să devină, prin acest contrast, una dezirabilă, iar astfel, în oricare împrejurări posibile, acea caracteristică care face obiectul calităţii va fi întotdeauna preferabilă oricărei alteia. Dar din acest punct de vedere, mai poate fi Adevărul o calitate? Bineînţeles că nu, deoarece individul nu îl percepe ca atare, ci, dimpotrivă, el poate trăi chiar mai bine în falsitate, ori dacă nu mai bine, atunci cel puţin mai aproape de starea sa naturală, care nu presupune vreun adevăr, ci doar dorinţă, manifestată faţă de un obiect sau altul, care îi deşteaptă o astfel de atracţie. Obiectul dorinţei este variabil, în timp ce dorinţa, văzută ca expresie a voinţei, este constantă.

Dar atunci, ce anume este Adevărul dacă nu o calitate? Ori vreun concept definit? Adevărul este o simplă stare de a fi, iar această condiţie a sa este aceea care implică nenumăratele paradoxuri. Totodată, el comportă o anumită semnificaţie conceptuală, numai la nivelul conştiinţei, dar aceasta nu condiţionează şi faptul ca Adevărul să dobândească, în termenii acesteia, şi un anumit conţinut, nu, el nu este în mod necesar o formă logică, ci este o stare de coerenţă a unor sisteme exterioare sieşi.

Un prim paradox este faptul că prin el însuşi Adevărul nu reprezintă nimic, este o noţiune vidă, conturându-se ca stare doar prin reflectarea unor opoziţii, iar falsitatea sau Neadevărul are acelaşi statut, deoarece este, la rândul său, tot o noţiune vidă. Ceea ce ne intrigă la aceste aspecte este relaţia de interdependenţă între planul ideatic, în cazul de faţă unul aprioric, şi universul material. Astfel, descoperim aici maniera în care conştiinţa noastră îşi reprezintă existenţa sa concretă în anumiţi termeni de ordin abstract, recreând, în spaţiul său intern, universul fizic exterior.

Adevărul, neavând el însuşi o formă sau un conţinut, nu poate nici să fie un obiect al dorinţei individului, deoarece nu semnifică nimic mai mult decât o simplă reflectare a unor inadvertenţe conceptuale, în vreme ce dorinţa se constituie în virtutea unor coordonate fizice, concrete, nu abstracte; astfel, Adevărul nu poate deveni vreodată ceva dezirabil, precum nici Neadevărul.

Să detaliem aceste consideraţii în următorul exemplu, unde vom presupune drept adevărată următoarea afirmaţie: „este rău să ucizi”, iar acum să urmărim cum se înscrie în sfera mundană acest enunţ. Indiferent dacă este rău sau nu, oamenii ucid alţi oameni, deşi recunosc cu toţii falsitatea pe care o implică omuciderea. Uneori, ei vor spune că, în anumite împrejurări, omuciderea însăşi devine „adevărată”, precum în cazul unui soldat căruia i se impune să îi ucidă pe adversarii săi, împrejurare în care vedem cât de maleabil poate deveni acest concept, unde acelaşi enunţ este „adevărat” doar dacă ceilalţi îl „recunosc” ca atare, în funcţie de alte variabile subiective. Am putea crede că toate persoanele care îşi recunosc o anumită predispoziţie de a-şi ucide semenii ar trebui să se înroleze în armată pentru a-şi putea împlini acolo, nestingheriţi de normele comune, această înclinaţie. Dar nu este posibil aşa ceva, pentru că în armată sunt acceptaţi doar indivizi „normali”, care să ucidă numai pentru a îndeplini un ordin.

Însă nu este în chestiune moralitatea instituţiilor militare, ci dinamica conceptuală a Adevărului care, tocmai datorită faptului că este o noţiune vidă, poate fi compromisă cu atâta uşurinţă. Cu alte cuvinte, este posibil ca, în anumite împrejurări, gradul de adevăr al unei afirmaţii să nu fie dat de vreo valoare intrinsecă a acesteia, ci de către reprezentările subiective exterioare ei. Deşi soldatul ştie că „este rău să ucidă” în mod general, va ucide totuşi dacă superiorii săi îi impun aceasta, chiar şi fără a cunoaşte raţiunile din pricina cărora i se cere să înfăptuiască acest lucru. În cazul de faţă, Adevărul nu are nicio relevanţă cu realitatea subiectivă, iar cumulând subiectivităţile oricărui sistem dat, ajungem la concluzia că acesta nu are, de fapt, nicio importanţă în realitatea obiectivă ca întreg, devreme ce nu deţine aici un statut privilegiat şi inviolabil, cum am fi dorit noi, ci tocmai starea sa nedefinită îl situează în afara realităţii formale, care se poate desfăşura, oricum, independentă faţă de acesta. Legitatea Adevărului pare că ar putea fi încălcată oricând, fără a suporta anumite consecinţe nefaste, indiferent dacă individul în cauză este angrenat într-un context care i-ar putea aduce vreo circumstanţă atenuantă, de natură să justifice întrucâtva gestul său, sau nu. Astfel, trecerii de la Adevăr la Falsitate nu îi incumbă, în aparenţă, niciun fel de urmări indezirabile.

Se spune, uneori, că există mai multe grade ale Adevărului sau mai multe feluri de Adevăr, dar aceasta este o evidentă eroare de logică, deoarece Adevărul, neconţinând nimic, nu se poate afirma despre el, altfel spus despre nimic că poate fi de mai multe feluri ori că ar avea diferite grade, în schimb, sistemele fizice pot reflecta Adevărul ca şi condiţie, existând astfel sisteme cu un grad mai mare de coerenţă în propriile forme, ceea ce le determină să fie mai „adevărate” decât altele, precum şi sisteme ce devin „adevărate” numai situate într-un anumit câmp formal.

De pildă, afirmaţia: „doi plus doi egal patru” – de ce anume este adevărată şi care este „gradul” său de adevăr? Aceasta este adevărată datorită impecabilei clarităţi a sistemului pe care îl descrie şi, mai ales, datorită coerenţei inevitabile a propriilor forme: din două unităţi însumate cu alte două vor rezulta întotdeauna patru unităţi, iar astfel şi „gradul” său de adevăr este maximul posibil.

Însă ce anume o diferenţiază de cealaltă afirmaţie, din exemplul enunţat anterior, anume: „este rău să ucizi”? „Gradul” de adevăr al acesteia este mai mic? Ori este ea aplicabilă numai într-un număr limitat de cazuri, fiind una care nu are o valabilitate generală?

Întâlnim în această conjunctură o situaţie cu totul deosebită, care este un excelent exemplu despre maniera în care poate fi compromis adevărul unei afirmaţii: soldatul ştie că nu este bine să ucidă, dar superiorii săi îi impun să o facă, dat fiind faptul că în acest caz gestul său este unul legitim, dar, într-un mod similar, şi adversarul său, care constituie una dintre condiţiile legitimităţii soldatului, este la rândul lui condiţionat în acelaşi fel, iar astfel, superiorii amândurora creează cu bună ştiinţă premisele unei minciuni în care se găsesc cu toţii angrenaţi. Dar este acest fapt de natură să îl disculpe pe soldat de responsabilitatea gestului său de a ucide? Bineînţeles că nu, deoarece el ştia de la bun început că „nu este bine” să ucidă, dar în pofida cunoaşterii sale, el s-a lăsat condus de către alţii pe o cale opusă celei adevărate, iar supunerea pe care o arată unor autorităţi corupte moral nu face decât să consolideze falsitatea sistemului în care se complac cu toţii. Dacă ambii soldaţi ar fi acţionat în virtutea adevărului general, conform căruia nu este bine să ucizi, şi ar fi refuzat să recunoască autoritatea superiorilor, nu s-ar mai fi petrecut niciun conflict, iar neadevărul nu ar fi avut în situaţia de faţă niciun prilej de manifestare.

Iar acum descoperim o altă caracteristică interesantă, de această dată însă a falsităţii: o nedreptate, sau un neadevăr se articulează dintr-un altul, iar apoi va conduce spre altele, mai mult sau mai puţin evidente, iar uneori, cum este şi cazul de faţă, acest întreg eşafodaj alcătuit din minciuni, care iniţial avea la bază o singură eroare de logică, devine treptat într-atât de complex, încât va sfârşi prin a compromite sau limita gradul de adevăr al afirmaţiei menţionate, transformând-o din „să nu ucizi”, în „să nu ucizi decât cu aprobarea superiorului”, superior care se erijează într-o instanţă superioară, iar de pe acea poziţie privilegiată îi va fi recunoscută drept legitimă intenţia de a-i constrânge pe inferiorii săi să încalce o normă general acceptată, un adevăr.

Iarăşi este cu totul deosebit felul în care indivizii care se percep pe ei înşişi drept subordonaţi ai acelei instanţe sunt într-atât de orbiţi de autoritatea acesteia, încât devin capabili să înfăptuiască cele mai inumane acte imaginabile, asemeni personalului atât ştiinţific cât şi militar al Unităţii 731 din cadrul Armatei Imperiale a Japoniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au cauzat moartea a peste zece mii de oameni în urma experimentelor de laborator la care erau supuşi şi a vivisecţiilor.

Ei cred cu toată convingerea în legitatea minciunii instanţei, încât uită de propriul adevăr ori, mai rău, de adevărul general, iar autoritatea, văzând cu satisfacţie cum subordonaţii execută cu promptitudine directivele sale, chiar şi pe cele mai ridicole, îşi va consolida cu atât mai mult infama condiţie prin această perpetuare a cauzei sale, care deşi este într-un mod evident falsă, nu întâmpină, în mod surprinzător, nicio opoziţie din partea celor asupra cărora este exercitată.

Minciuna ori falsitatea par să fie o condiţie inevitabilă a oricărui sistem social, dat fiind faptul că dintr-o teoretică stare originară, una încă morală, se poate ajunge într-una diametral opusă, doar prin simpla articulare a unei singure erori de logică, care se va răspândi şi insinua, într-o formă sau alta, în conştiinţa fiecărui subiect al acelui grup. Raţiunea pare să fie deschisă spre a accepta cu uşurinţă astfel de inadvertenţe conceptuale, cărora nu le sesizează caracterul malign prin care acestea subminează limitele percepţiei unui individ, altfel spus, discernământul acestuia.

Spre exemplu, cât de raţională poate fi o persoană capabilă să ucidă o alta, despre care nu cunoaşte niciun fel de detalii, decât acela de a-i fi descrisă drept inamic de către o altă persoană, necunoscută şi aceea, la ordinul unui individ aşa-zis „superior” din punct de vedere ierarhic (deci şi al adevărului general)?

Ce anume îl poate determina pe un om să acţioneze, împotriva propriei raţiuni, împotriva Adevărului spre a înfăptui o nelegiuire, la adăpostul autorităţii altuia, care nu este nici el însuşi un exemplu de conduită morală? Răspuns: constrângerea şi presiunea pe care o exercită asupra sa anumiţi factori externi, aparent inevitabili, şi condiţionarea care îi este impusă, fiind „educat” să vadă mai multă justeţe în ordinul unui superior decât în propria raţiune ori în adevărul însuşi. Iar obedienţa faţă de o autoritate coruptă nu este nici ea legitimă, ci tot o eroare logică, căci ce fel de instanţă „superioară” poate fi aceea care îşi împinge subordonaţii spre nelegiuire?

Conştiinţa omului modern este într-atât de pătrunsă şi rătăcită printre toate aceste mutaţii conceptuale, care sunt produsul a milenii de perpetuare neîncetată a Neadevărului, încât este pe cale de a-şi pierde cu totul atât discernământul, cât şi prea puţina demnitate care i-a mai rămas, iar viitorul nu pare să ne mai ofere speranţa unei atenuări a acestei situaţii, datorită faptului că eroarea, odată înfăptuită, implantează adânc germenii infamiei.

 

Comments  

 
0 #2 Livia Tosca 2010-01-22 02:23
Vei ajunge pe marginea unui bloc cu 10 etaje, cas mine dacă veio mai continua, cu simpatie, Livia
Quote
 
 
0 #1 Suzana Florescu 2010-01-22 00:22
Tu încerci să fii obiectiv, dar nu reuşeşti. Măi, ori te dedai la proză (aici includ şi un tip de "Jurnal inteligent", nu falsificat, ca al lui M. Cărtărescu, ori pleci într-o peşteră.
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 301 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 396 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou