Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
Ultima pagină PDF Print E-mail
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Vali Slavu   
Monday, 08 February 2010 16:33



Photobucket

Gheorghe Helj şi mama lui, Floare



Photobucket

Gheorghe Helj în Crimeea



Photobucket

pagină de jurnal


Photobucket

pagină de jurnal

O ploaie mocănească se stârnise, cu puţin înainte de albirea zorilor. Gheorghe se trezi în tranşeul rece şi îl privi pe Sandu lu’ Gogâţă, consăteanul şi camaradul lui de arme, care încă dormea chircit, cu capul pe o moviliţă de muşchi reavăn. „Ia uite la Sandu, ce bine doarme! Nici nu simte că plouă. Bag samă că o visează pe Ruzalia care, zice el, a jurat să-l aştepte. De parcă ar avea cu cine să se mărite… Toţi feciorii din sat îs pe front. Oare Florica mea s-o fi trezit să mulgă vacile?”
Scoase din raniţă cartea de rugăciuni, primită în dar de la popa Berindea, la înrolare. O deschise la Psalmul 94, deşi ştia pe dinafară toate rugăciunile, şi citi, cu voce domoală: „Dumnezeule al dreptăţii, dă-ne braţ tare şi putere! Şterge în ziua de azi lacrimile noastre…”.
Ruga îi fu întreruptă de Sandu, care îl întrebă, morocănos:
- Ce faci, Gheorghe? N-ai somn?
- M-o chinuit un vis tare urât. Se făcea că eram acasă şi ieşise Valea Strâmtă din matcă, revărsând tină la noi în bătătură.
- Zău că nu-i de bine! Îmi zicea buna, fie iertată, că apa murdară înseamnă năcaz mare, chiar moarte.
- Păi, aici, simţim în ceafă răsuflarea rece a morţii, în fiecare clipă. Batăr de s-ar găta odată blăstămatul ăsta de război, să ne întoarcem citavi, acasă...
- Să ştii tu că semnele astea nu te mint. Eram acasă, ne pregăteam să mâncăm de prânz. Am îmburdat mămăliga pe curpător şi s-o despicat în două, semn de drum lung. Mintenaş mi-o venit ordin de încorporare şi iacătă-mă-n Crimeea!
- Vezi acuma de ce mi-i groază de visul de azi-noapte?
- Lasă, că ai scăpat tu din multe încercări grele, aşa că-i musai să te întorci sănătos. Ce spaimă a tras nana Floare, crezând că i s-o prăpădit singurul fecior, când ai fost rănit la Chişpec, în toamna lui ’42 şi te dăduseră dispărut! Se dusese în sat vestea că ai murit. A zăcut beteagă, săraca, o lună, până a primit carte de la tine. Apoi, ai scăpat teafăr şi a doua oară, când te-o lovit o schijă la Liubdigoba. Mulţi or mai murit atunci… Norocos eşti, ce mai…
- Of, Sandule, morţii se înlocuiesc, pierderile se îndreaptă; un singur lucru nu se mai îndreaptă: sufletul patriei…
Citise asta în agenda pe care o purta cu el şi îi rămăsese în minte. Chiar se simţea norocos să-l aibă alături pe Sandu. Se ştiau de mici, stătuseră în aceeaşi bancă la şcoală, colindaseră amândoi dealurile, cu turmele de oi, petrecuseră împreună verile, la stâna din Văcărie, iar iarna, tot împreună, mergeau cu Irozii. Făceau acum parte amândoi din Grupul 6 al Diviziei 3, Vânători de Munte, subordonată Armatei a 17-a Germană, încercuită în Crimeea, de Armata Roşie.
În această dimineaţă mohorâtă, grupul lor avea misiunea de a acoperi retragerea trupelor germane către port, pentru a fi evacuate. Auziseră că soldaţii români care au fost evacuaţi, deja au debarcat cu bine, la Constanţa. Asta le dădea încredere că în curând vor pleca şi ei. Au aşteptat, zadarnic, câteva luni, ca Hitler să hotărască retragerea, după căderea Nikopolului.
Înaintară câteva ore bune, fără oprire, pe poteci întunecate, necurăţate de securi şi neumblate de picior de om, cu raniţele în spinare şi carabinele în mâini. Ploaia se oprise, dar înaintau greu. Îşi aminti de pădurea de acasă, prin care trecea cu coasa în spate, spre Scoaba Cireşului, să cosească iarba. Un gând începu să-l neliniştească: „Mă voi întoarce, oare, acasă la vremea fânului?”. În faţa ochilor îi apăru tatăl, bătând coasa, sub hăciuga din Pripor, unde el, copil fiind, scrijelise cu briceagul: „Gheorghe H.- 1931”. Îşi văzu mama, aducând ulciorul plin cu apă rece, de la izvorul din Seci. Îl auzi, apoi, pe unchiul Pătruţ, chiuind din Curmătură: „Uu, mă, Gheorghe! Gătaşi de cosit?”.
Gândul la cei dragi îi fu brusc abătut de comanda locotenentului Opriş: „Odihnă, un sfert de ceas!”. Se aşeză, sfârşit de oboseală, pe muşchiul umed, puţin mai departe de camarazi. Dorea să fie singur, cu gândurile lui. Scoase din buzunarul de la piept agenda-calendar, în paginile căreia, în clipele de răgaz, notase diferite întâmplări. Privi, cu strângere de inimă, cele câteva fotografii, pe care unchiul Dumitru i le trimisese, prin Gheorghe Tamaş, din Regimentul 3, Roşiori, şi dorul de casă deveni sfâşietor. Dintr-o fotografie îi zâmbea Florica lui, în ciupeagul cu primburi late, cu care fusese îmbrăcată mireasă. „Parcă a mai slăbit, de când n-am văzut-o. S-or fi purtând ai mei, oare, bine cu ea? Le-am spus să fie răbdători, că-i tânără şi nu-i învăţată cu greul.” Mângâie chipurile dragi de pe hârtie şi le aşeză, cu grijă, între paginile agendei. Privirea îi căzu, în treacăt, peste cele câteva notiţe, făcute anul acesta, al treilea an de front, dar încercă să nu le citească. Zări, totuşi, însemnările făcute de Paşte, când a fost prăpăd mare la Sevastopol. Auzise că, în ţară, femeile vopsiseră ouăle cu negru. Din nou, gândul îl purtă acasă; îşi aminti ce frumoase erau sărbătorile în vreme de pace şi parcă simţi aromă de cozonac şi de ţuică fiartă. Ar fi vrut să păstreze doar gândurile care-i aduceau pace în suflet şi de care se agăţa cu disperare de fiecare dată. Se căznea să alunge amintirile care-l întristau, dar acestea reveneau obsesiv. Imaginile liniştitoare, din sătucul lui de munte, alternau cu secvenţele de coşmar prin care a trecut, de când s-a înrolat.
Scotoci prin buzunar. „Unde-o fi plaivasu’? Doar nu l-oi fi pierdut…” Găsi creionul, îi ascuţi vârful cu briceagul şi se pregăti să consemneze că auzise sfrânciocul. N-avea vreo bănuială că moartea sta la pândă. O arsură puternică îi săgetă pieptul şi căzu pe spate. Îl auzi pe Sandu, strigând:
- Gheorghe! Să nu mori! Mâine ne-om întoarce acasă…
Auzea vocea camaradului său departe, tot mai departe… Privea uimit copacii care se învârteau repede, din ce în ce mai repede, precum tinerii în horă, la nedeia de Ispas. Desluşi unduirile unor braţe ciudate, simţind parcă, în preajmă, adierea unor tainice îmbrăţişări. Avea senzaţia stranie că toţi ai lui, plecaţi cândva, erau lângă el, privindu-l, nemuritori, cu ochii înlăcrimaţi. Simţi pe faţă lacrimile lor reci. Era ploaia… Aceeaşi ploaie măruntă, care-l trezise în zori.
Aşa-l găsi Sandu: cu ochii larg deschişi, ţintuiţi spre înaltul cerului. Privirea îi căzu pe jurnalul de lângă el, rămas deschis la data de 11 mai 1944. Îi luă creionul dintre degetele încleştate şi completă, în grabă, o ultimă pagină: „A murit Gheorghe. Bunul Dumnezeu să îi odihnească sufletul!”

***

Personajul acestei povestiri nu este fictiv. Gheorghe era singurul fiu al Floarei şi al lui Ioan Helj, unul din fraţii bunicului. Este un erou, unul din mulţimea eroilor rămaşi necunoscuţi. I-am descoperit povestea într-o agendă din `44, pe care a folosit-o drept jurnal. Îngălbenită, rămasă fără coperte, dar destul de bine întreţinută, având în vedere că a trecut printr-un război, tocmai în Crimeea. Nu ştiu prin ce împrejurări s-a întors această agendă în ţară, nici cum de a ajuns la noi şi nu acasă la el. Gheorghe nu s-a mai întors. În amintirea lui, s-a ridicat, în curtea bisericii din Iscroni-Aninoasa, o cruce, alături de alte două, care amintesc de Augustin al lui Mogonariu şi de Ionel al lui Buciumete. A murit la 11 mai 1944 (11 mai este data naşterii mele). A doua zi, soldaţii care nu au reuşit să fie evacuaţi, s-au predat. Dacă ar mai fi trăit o zi, ajungea acasă sau într-un lagăr. Dacă…

 
« StartPrev17031170321703317034170351703617037170381703917040NextEnd »

Page 17035 of 17374

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 220 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou