Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
DACĂ DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E PDF Print E-mail
User Rating: / 73
PoorBest 
Written by Elena Buică   
Monday, 15 February 2010 09:41

Aceste cuvinte ale apostolului Pavel din Epistola catre Corintieni 13:4 le avem mai des pe buze şi în gând de când au fost folosite de Marin Preda în romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, caci dragostea este parte neruptă din fiinţa noastră.

 

Nu-mi pot imagina cum ar arata fiinţa omenească daca i-ar lipsi acest sentiment - dragostea - cu  multiple ei forme de manifestare şi cu mai multe sinonime: iubire, amor şi mai vechiul liubov. Dragostea poate fi şi pentru o persoana de sex opus, dar şi faţă de aproapele tău, părinti, fraţi, prieteni. Omul religios iubeşte pe Dumnezeu. Iubim şi ţara, locul naşterii, zona geografică de unde venim. Oşenii sunt mândri de Oaşul lor, oltenii sunt ţanţoşi că fac parte din Oltenia, bănăţeanul crede că e „fruncea”.

 

Tot dragoste este şi cea pentru o idee, învăţătura, artă, ştiinţă, iubim şi natură şi elementele ei, vii sau neînsufleţite. Avem dragoste pentru un anumit mod de conduită şi acţiune, pasiune pentru muncă sau profesie, pentru pace şi linişte şi atâtea altele care diversifica fiinţă umană. Din iubire se nasc cugetări, dorinţe, voliţiuni, diverse acte. Ea poate să facă minuni, se spune că poate să mute munţii din loc, înnobilează fiinţă umană, îi pune în mişcare nebănuite capacităţi şi posibilităţi de autodepăşire, o apropie de lumea înconjurătoare şi-i dezvăluie sensuri necunoscute ale vieţii. Dragostea dă viaţă infinitelor entităţi care compun universul nostru. Din iubire, uneori devenită pasiune, iau naştere cele mai multe realizări umane. Nimic nu este mai fecund decât iubirea. Fără dragoste nimic nu e, fiindcă este singură care da sens vieţii. Fiecare iubire ce apare în viaţă noastră ne îmbogăţeşte fiinţă şi o plasează în ritmul armonios al vieţii. Dacă treci graniţele dragostei, intri în oceanul de indiferentă şi îţi îngheata sufletul. Dragostea este puntea care uneşte oamenii şi dacă se rupe această punte, căzi în prăpastia fără fund. Dragostea este o necesitate fundamentală, un punct de sprijin al sufletului care mobilizează fiinţă umană şi pune în mişcare resorturi nebănuite, aşa cum spunea Goethe: „nimic nu ne face mai necesari în viaţă decât dragostea ce-o avem pentru semenii noştri”.

 

Nu s-a găsit până acum o definiţie a dragostei. Oricât am încerca să descriem acest sentiment, suntem departe de a-l acoperi cu cuvintele. Cel mai frumos şi profund discurs pe temă dragostei o poate face muzică, poezia, pictură, arta în general.

 

Prin dragoste, se împlineşte supranaturalul, acea esenţa a vieţii care nu a putut-o explică nimeni, căci face parte dintr-o altă ordine de valori, dincolo de materie, e de esenţa divină. Una dintre marile bucurii pe care le avem, este aceea de a privi copilul mic, acea minune zămislită din iubire şi suntem de-a dreptul fericiţi dacă acesta ne-a surâs şi ne-a privit în ochi.

 

Dragostea este cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Religia ne pune în contact cu invizibilul şi ne picură în suflet dragostea înălţându-ne pe treptele unei spritualitati înalte. Omul are nevoie de repere sigure, care să dea stabilitate şi direcţie existenţei sale. Iubirea face chiar şi pe unele animale să-şi regăsească stăpânii străbătând sute de kilometri fără să fi ştiut unde se află aceştia, ori păsări care acceptă să moară când le-a dispărut perechea. Literatură abundă de povestiri pe temă dragostei ce o pot avea şi alte vieţuitoare afară de om.

 

Mi se aşterne o lumina în suflet când îmi amintesc părinţii şi bunicii noştri care au cunoscut puţin mai altfel dragostea. Erau mai statornici, se respectau într-o mai mare măsură, erau mai credincioşi unii altora, trăiau bucuria că nu fac umbră pământului degeaba, erau bucuroşi că au pentru cine trăi şi munci, simţeau că aparţin total unul altuia. Mai ales pe la sate, nu se auzea de divorţuri, era „omul meu” sau „femeia mea” legaţi în faţă lui Dumnezeu. Ei trăiau în credinţa că, dincolo de vămile vazhuhului, trebuie să se arate în faţă lui Dumnezei împreună, aşa cum au fost legaţi de voinţa Lui.

 

Bunicii noştri aveau înţelesuri mai adânci pentru acest sentiment, cel mai dezinteresat dintre toate sentimentele umane, care impune comportare demnă, dăruire şi angajare, sentimentul cinstei şi adevărului, al fermităţii, demnităţii şi dreptăţii. Se pare că ei coborau mai adânc în înţelesurile spuse de englezul Shelley: „iubirea este singurul lucru pe care împărţindu-l, îl faci să crească”.

 

Astăzi dragostea se conturează mai mult că un tip de cunoaştere, generator de energie şi de mare elevare sufletească, un mod de manifestare a libertăţii individuale, un sentiment care nu are nevoie de cuvinte şi de aceea oamenii devin din ce în ce mai înstrăinaţi.

 

Aceştia nu au cum frumuseţea profunzimea unor versuri care spun iubirea „Nu e nimic  totuşi e/ O sete care-l soarbe/ E un  asemenea/ Uitării celei oarbe”, ori a altor versuri eminesciene  ale  romantici. Pentru ei romantismul este ceva desuet dar, recunoscând  nu, fiecare om îşi doreşte cu  puterea fiinţei fie iubit.

 

Trebuie  ne amintim  de câteva aspecte negative  care se poate transforma dragostea „ura, invidia, dispreţul”. Unele iau forme cutremurătoare, cum  crimele  numele dragostei pentru Dumnezeu, ori cele ale comuniştilor  numele umanităţii, cum au fost torturile din timpul Inchiziţiei, arderile pe rug, Holocaustul. Altele rod secolelor de a unor relaţii concurenţiale  de oprimare oameni care au dat naştere amorului propriu exacerbat, pasiunea  pentru lucruri  bani, fundamentarea pe interes a oricărei afecţiuni.

 

Cu toate aceste nefericiri aduse de cei ce au întors spatele iubirii, aceasta a existat şi va exista atâta vreme cât va dăinui omul pe pământ. Oricum s-ar schimba lumea,  oricâtă stăpânire ar pune pe noi tehnica, oricât de înstrăinaţi am fi unii de alţii, dintre toate sentimente umane, dragostea  va ocupa întotdeauna cel important loc chiar  uneori dragostea  faţete ceva  mai deosebite. Vrem sau nu, trăim mişcările sufletului de la cele  suave şi până la cele  dramatice, căci dragostea rămâne mereu poveste veche, veşnic nouă. Oricât am încerca s-o respingem atunci când ne simţim răniţi, tot dragostea este cea care aduce speranţă, împlinire şi o rază de lumină în suflet, fără de care sufletul nostru s-ar ofili. Democrit spunea: „Nimeni nu iubeşte pe cel care nu poate iubi pe nimeni.” Nu putem renunţa la dragoste, nu putem  ne lipsim de unul dintre cele  puternice resorturi interioare, care alături de raţiune şi capacitatea creatoare, defineşte personalitatea individului.

 

Părinţii şi dascălii cei mai buni au fost întotdeauna, nu cei care au îndopat copiii cu informaţii  sfaturi, ci aceia care au putut sădi în sufletele lor dragostea cu multiplele ei valori. Un sărut pe fruntea copilului plecat la oraş la învăţătură, poate să fie o adevărată comoară strânsă în suflet călăuzindu-i paşii în viaţă mai mult decât toate cărţile lumii. Modelul unui dascăl îndrăgit, ne poate lumina calea de-a lungul vieţii, iar câte un vers ne poate încălzi sufletul, murmurându-l ca şi Eminescu: „Căci din iubire m-am născut/ Mi-e sete de iubire.”

 

 

 

 
« StartPrev17331173321733317334173351733617337173381733917340NextEnd »

Page 17336 of 17726

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 358 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 429 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou