Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
IONELA VIOLETA-ANCIU: POEME PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 15 December 2018 10:31

 

Boema unui pământ stins

Cuvintele curgeau răpuse

Căzând lichide, albe, strânse

Din nebunia negricioasă

Și vocea răgușit de arsă.

 

Din ochii goi, dantela oarbă

Și florile toate ofilite în păr,

Umbră dumnezeiască ruptă-n apă

Să bei și să scuipi țipete din lagăr,

Un lagăr al fericirii sterpe

Din care nu scapi și nici n-ai vlagă,

Nici nu-ți dorești să scapi, să stai de veghe;

Dar noaptea te înjunghii

Când alerta devine liniște

Și-ntunericul îți vorbește prin unghii

Înfipte în tâmple și lipite

De cărămizile labirintului tău,

Al nostru, al lor, al lui— alt hău.

 

Cu florile-n pământ și rădăcini în păr,

Ieșiri în jurul tău— nu-ți pasă— cu simțul căzut,

Cu ochii grei, cu ploaie rece și sufletul rupt,

Ai grijă-n labirintul tău, cu agonia-n tihnă,

Intrați... să nu mai iasă nimeni, să nu mai intre niciun dor.

 

Cunoaștere

Primii gânditori îngenuncheați la poarta Facerii—

Maraton fără sfârșit pe autostrada cunoașterii,

Reflecții aerisite în rândul nobilimii absurde:

Mâine-mi ajung la soare, întind ploaia să mi-l ude.

 

Forme diforme în sfera elementelor fundamentale—

Primele civilizații scufundate-n conspirații colosale,

Îngenuncheați în odiseea multor teorii elementare:

Un Babilon reformat transformă oamenii în fiare.

 

Evoluția conștiinței e periculoasă dar și unica salvare—

Renașterea cunoașterii în mase-i o șansă de scăpare,

Spirală ștearsă prin oglinda refractară-n astfel de timpuri surde:

Materie elevată revărsată-n stadiul nevertebratelor mărunte.

 

Murit om, născută femeie

Îmi pieptănai atent cu fire de aur părul

Când ploua des și cerul devenea mov,

Într-un fel de hotel unde începea Bucureștiul,

Unde-am învățat să-ntreb fără istov.

 

Acolo m-ai învățat să fiu om și să trăiesc,

Să mă dedic, să iubesc și să mă-mplinesc—

Poet confuz regăsit frânturi în ocean de gânduri

Captiv în acvariul-univers mărginit de versuri.

 

Spațiu devenit imaterial în dezbateri nocturne

Și timpul incoerent ne trezea-n dimineți comune;

Zile insipide netrăite până la apus când vine—

Poate vine și azi să-mi povestească vise divine…

 

Nopți albe între zidurile tăcerii

Privește-te, urmărește cum se sfărâmă cristalul

Și se transformă-n apă la picioarele tale piedestalul,

Primul pe marmură, al doilea pe humă și frunze uscate,

Pașii ți se scurg în labirinturi încă demult nevizitate,

Voința geme-n scâncete pe care le credeai uitate

Și-n ochi ți se destramă portretul prin flori împăiate:

Coroane aruncate și timpuri uitate peste zidurile crăpate.

 

Prin coridoare luminoase, săli maiestuoase dansuri și acte,

Picturi învinețite pe pânzele lăsate cu admirații semnate

Și vazele înviorate de zâmbete – prin colțuri, minți luminate,

Curge șuvoaie cascada violetă peste priveliști îndesate

Și lumea se uită cum regele cade-n nebunie pe tabla-n pătrate;

Armuri demodate și vuiete-ncordate la porțile minții dezacordate:

Ramuri buchete, imnuri și liniște pentru timpurile prădate.

 

Privește-te, urmărește cum se sfărâmă cristalul

Și te transformă-n alge la picioarele lumii piedestalul...

 

Pe umărul tău...

Cum aș putea să nu adorm pe umărul tău...

Carte nedefinită cu paginile lipite,

Cu titlu-apetisant și coperți ruginite,

Când nu toți muritorii dorm pe umărul tău?

 

Cum aș putea să nu adorm pe umărul tău...

Pictură murală cu-aromă de seară,

Abstractă, concretă, absurd de primară,

Când pentru ei toți ești doar... familiară?

 

Cum aș putea să nu adorm pe umărul tău...

Simfonie pură-n acord de vioară,

Cu gust de orchestră puțin acrișoară,

Când ei nu ascultă și nu se-nfioară?

 

Ascult prinsă-n foi de pictura murală:

Cum să nu adorm pe umărul tău...?

 

Vals vienez

Palmele ni se topesc pe valsul vienez

Și-n jurul nostru se destramă lumea,

Chipul bătrân desenează orchestra

În acorduri pe care dansăm,

Ferestrele se contorsionează-n lumină pură

Iar tu-mi zâmbești ca pentru ultima dată;

Nu credeam în eternitate înainte de sfârșit—

În valsul ăsta am devenit om nou.

Și mă porți pe valuri de mătase

Să-mi fiu turist în voiajul propriei existențe,

Să învăț cum se simte momentul pur,

Să nu mai am identitate, cunoștințe sau soartă,

Să-mi fie dansul mut și mamă și tată.

 

Palmele ni se topesc pe valsul vienez,

Timpul se scurge la picioarele noastre

În catifeluri negre pe care dansăm,

Salonul rămas devine începutul lumii

Iar noi, primii oameni

Dansând neîncetat același vals.

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 6 of 18065

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 521 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou