Home Poezie MIRCEA DORIN ISTRATE: POEZII PENTRU CUGET ȘI SIMȚIRE
MIRCEA DORIN ISTRATE: POEZII PENTRU CUGET ȘI SIMȚIRE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 02 June 2018 10:03

 

TU VÂNZĂTOR DE NEAM ȘI ȚARĂ

Cum sufletul te lasă frate, să-ți vinzi pământul moștenit,

Rămas de la-nceputul lumii mereu din tată la copii,

Când știi că-n huma lui sunt moșii, plecați de-aici în veșnicit,

Și-atâta sânge, lacrimi, plânset și rugi cu sutele de mii,

 

Și -atâtea primăveri câmd plugul întors-a brazda grea trudită

Ce semănată-i cu speranța c-o fi la urmă de-mbucat

Și lanuri câte-au fost pe-aicea sub zarea asta limpezită

Și câți veniți din largul lumii pământul ăsta l-au călcat.

 

În el e strânsă suferința și bucuria și amarul

Și-atâta dragoste plătită cu vieți pierdute prin războaie

Și muncă de din zori în seară, ca să se umple-n toamnă carul

Și mulțumiri la ceruri sfinte, când dată Domnul câte-o ploaie.

 

El ne-a ținut legați de glie în toate veacurile scurse

Și-ndestulatu-ne-a tot timpul de n-am făcut nemernicii

Și-n huma lui de la-nceputuri, din loc în loc îmi stau ascunse

Grămezi de aur și de sare și-atâtea alte bogății.

 

Acuma tu, ți-ai zis în gându-ți, că bine-ar fi să-l faci vânzare

Că prea-i de muncă ziua lungă pe ger, pe soare, vânt și ploi,  

Așa că-l dai, fără să-ți pese, la orișicine bani îmi are

De e de-aicea ori de-aiurea, ori chiar de nu e neam cu noi.

 

Dar cum să dai la nu știu cine toți moșii și strămoșii care

Îi dă putere la țărână să fii aici statornicie,

Când ea e suflet și simțire și fiecare bulgăr are

Sudoarea tuturor din neamul, ce l-au lăsat ca moștenire.

 

Blestem pe capul tău să fie de-ți vinzi cu-atâta ușurință

Tot neamul tău de la-nceputuri ce e acolo-n veșnicit,

Să nu ai parte de iertare, să îmi trăiești în suferință

Tu vânzător de neam și țară, ce ești de-acum nemernicit.

                                                 

ÎNTRISTAT SOROC

 

Motto: ,,De o vreme, viața noastră tulburată-i de furtună

             Și-n potirele durerii dânsa toată le adună,

             Iar din gustul amărelii, din necazuri și nevoi

             Ca un fir de fum se-nalță spusa mea, până la voi”.

 

S-a schimbat de-acum țăranul, ce mi-a fost aici, pe vatră,

Stâlpul cel de veșnicie, ce crezutu-l-am odată

C-o rămâne-n veci-purure purtător de preacurat,

De-adevăr, de simțăminte, de fior neîntinat.

 

De corvoadă ne-ntreruptă de din zori și până-n seară,

De cea rugă la Măritul, plânsă-n lacrima-i amară,

De-nfrățitul lui cu țara și cu neamul în nevoi

Și cu viața-i dată vamă blestematului război.

 

Nu mai simte, ca odată, așteptata cea colindă,

Când, c-o lacrimă fierbinte sta cu pruncii ceia-n tindă

Amintindu-și cum odată, fost-a și el vestitor

Și apoi la satul roată, așteptatul urător.

 

Nu mai ține post de-o vreme, n-a mai fost la spovedit,

Nici la joc la popa-n șură că de-acuma-i învechit,

Nu mai sunt băndași să-i cânte pe doi poli și-un chil de vin

La vre-o nuntă, la botezuri, de iubire și de chin.

 

El, pălmașul, talpa țării, el smeritul răbdător,

Și-a uitat de-acum menirea, nu-i mai sfânt, nici jertfitor,

Nu mai are drag de huma ce i-a dat de-mbucătură,

E sătul de ploi, de vânturi, iarna-n ger, vara-n căldură.

 

Nici copii el nu mai face, că la ce de-acum să-i țină?

Să mi-i de-a la-nvățătură, ca apoi să-i bage vină

Că degeaba necăjit-a el și ei, vre-o zece ani

Ca s-ajungă-n țări străine robi la alții, pe doi bani?

 

D-apoi satul fără dânși, iute Doamne-mbătrănește

Și din tot ce-a fost odată, el de-acum se pustiește

Și se stinge-n priveghere ca un muc de lumânare,

Ca o rugă-nlăcrimată, cerșetoare de iertare.

                                  *

El și satul, două inimi ce venitu-le-a sorocul    

Să se stingă în tăcere, că sfârșitu-și-au norocul,

Și-au trăit de-acuma viața și-or rămâne să se știe

Fostă clipă de-nceputuri, puse-n cuib de veșnicie.

          

ROMA E URMAȘA NOASTRĂ

Noi suntem urmașii Romei? sau ce-a Romă ni-i urmașă?

Se întreabă filozofii în gândirea lor trufașă,

Tot gândind cum s-o întoarcă, supărare să nu fie

Nici la uni, nici la alții, să nu strice-o prietenie.

 

Eu, ca omul ăstor locuri, știu că moșul și strămoșul

Toți scobor pân’ la Adamul ce aici și-avut-a rostul

Într-o vreme de-nceputuri, când de-aici până departe

Doară noi eram pe lume, în acea pustietate.

 

Păstorind în urma turmei, în milenii ce trecură

Tot suind un deal și-o vale am lăsat mereu în urmă

Vatra noastră, neamul ăsta și prin cele depărtări

Tot am pus un stâlp de țară pe lungitele cărări.

 

Peste tot ne-au dus cu limba ceea veche, strămoșescă,

Învățându-i și pe alții vorba noastră s-o grăiască,

Și-obiceiuri, datini, portul le-am lăsat în cela loc,

         Mituri vechi, povești, descântec, purtătoare de noroc.

 

Din a noastră plămădeală tot născutu-s-au popoare

Jur-prejur, în larga lume, înroindu-se sub soare,

Că pe unde noi trecut-am, răsărit-au seminții,

Ce-au ținut lungite vremuri tot mergând din tată-n fii.

 

În Itaca, pe Eneas l-am lăsat ca moștenire

Ca prin Romulus să-nceapă viitoarea-mpărăție,

Ce din neam în neam să urce pân-ajuns-a la Traian,

El urmaș din al nost’ sânge, devenindu-ne dușman.

 

Cum să spui că el, Traianul, e al nostru început

Când noi învechit-am vremea cu întinsul nost’ trecut?

Și că el ne învățat-a limba care azi o știm

Când străbunii lui vorbit-au, limba noastră ce-o vorbim.

 

Roma e urmașa noastră, mult mai tânără ca noi

Nu cum altfel mai susțineți înc-o parte dintre voi,

Și din criminal mi-l faceți pe Traian, mare-mpărat

Iar în imn de-acum mi-l puneți, parc-ar fi al nost bărbat.

 

Cum de nu vă e rușine să-i trădați pe-ai noști’ strămoși

Ce s-au mărețit în vremuri și-n istorii, glorioși,

Iar de-atuncea în Columne peste tot s-au insfințit

Apărându-și neamul, țara, cu al vieții vămuit.

 

Astăzi toți suntem nimicuri, frunze spulberate-n vânt,

Lași, netrebnici, fără vlagă, trădători, fără cuvânt,

Țara, dacă azi ne cheamă să-i sărim în ajutor,

Dintr-o mie n-o fi unul să-l găsim, a-i fi dator.

 

Prea avem dușmani cu carul, nu aevea, ci aici,

Printre noi nemerniciții, guralivii ăștia mici,

Dezbinați în toate celea, pe de-asupra dezuniți,

Vânzători de neam și țară, parveniți nenorociți.

 

Ce să zică talpa țării, când și oamenii cei mari

Azi mai zic că neamul nostru ni se trage din romani,

Păi atunci suntem nimicuri, nici n-avut-am început,

Și că fără ei, romanii, noi n-am fi avut trecut.

                              

Ne iertați, voi din Columnă, c-am uitat de jertfa voastră

Și de-a voastre începuturi luminoase ca o astră,

De moșia ce-ați lăsat-o moștenire însfințită,

Unde voi sunteți de-acuma, hume ei, înveșnicită.

                               *

Țineți dară toți cu țara, nu fiți lași, nu fiți slugoi

Că am fost în străvechime lumii ăsteia eroi,

Noi de-acolo să ne tragem înzecita cea putere

Ce ne-mbărbătească vrerea, cum al nost’ renume cere.

 

Doar așa vom fi ce fost-am și de-atâta, mult mai mult,

Bravi bărbați, cu drag de țară, de-a lor neam, de sfntul lut

Și de tot ce ne lăsară nemuriții noști’ străbuni,

Să-nvățăm a fi ca dânși, ne-nfricați, uniți și buni.

                     

DE VORBĂ CU VECIA LUMII

-Te știu de undeva bătrâne? l-întreb pe moșu-mpovărat

De anii mulți purtați pe umeri, ce-mi pare mie cunoscut,

-Îmi semeni mult cu moșii care i-am întâlmit la mine-n sat

Și îmi păreau rămași icoane, din vremea ceea de demult.

 

-Eu sunt clipita veșniciei venit din vremea-ncepătoare

Pe huma voastră pământescă, aici să stau, să priveghesc,

Să văd de suitori îmi sunteți pe calea vieții mergătoare,

Ori sub păcate scoborât-a-ți, în întinatul vost’ lumesc.

 

Mă înfior gândind cum moșul îl știe pe Adamul nost

Pe următorii lui ce încă pornit-au lumea în urcare,

Pe bunii și străbunii care, tot rând la rând făcut-au rost

La neamul ăsta bun și harnic, ce-a fost cândva puternic, mare.

 

-Și cum suntem acum moșnege? noi cei pe care bine-i știi

C-aici ne-a pus cândva Măritul, să fim cuibar de veșnicie,

Urcăm cumva ce-a cale-a vieții? sau adunând nemernicii

Ne cufundăm pe zi ce trece în robitoarea silnicie?

 

-Voi sunteți neamul cel ales, sămânța vremii viitoare

Aicea puși ca lumea asta mereu prin voi s-o rennoiți,

Pe astă humă neamul vostru a fost în fală și-n onoare

Cât fost-a-ți buni, curați la suflet și-n toate celea strâns uniți,

 

Cât ați știut că viața voastră e viața neamului și-a țării,

Cât în Columne-n nemurire atunci ați socotit să stați,

Cât gândul vostru unul fuse pe tot cuprinsul larg al zării,

Cât ați avut în fruntea voastră, eroi, adevărați bărbați.

 

Acuma sunteți pleava lumii, dedați cu totul la păcate,

Mai dezuniți ca niciodată, mai lași, mai hoți nemerniciți,

Mai fără drag de neam și țară, cu gând s-aveți cu toți palate

Să vă petreceți zi și noapte și mai puțin să îmi munciți.

 

Sunteți pe drumul de pierzanii și nu pe cel înălțător,

Vă cufundați de-acum în tină trăind umbriți de nenoroc,

Gusta-veți amăreala toată la gândul vost’ înșelător

Crezând că raiul vi-i aicea, nu sus în ceruri, la soroc.

 

De nu veniți la matca voastră, nu veți mai fi de El iubiți

Și-mprăștiați în patru vânturi nici urmă n-o mai fi din voi,

Așa precum ați fost odată, în toate celea iar să-mi fiți

Și-atunci v-așteaptă măreția, aici și-n lumea de apoi.

 

M-a-nfiorat ce spus-a moșul și Doamne cât m-a mai durut

Să știu că n-avem altă cale decât schimbându-ne pe noi,

De vrem să fim în frunte lumii, în măreție ca-ntrecut

Ori vom pieri în neuitare, ori fi-vom lumii iar eroi.

                                     *

Cum a veni, așa se du-se bătrânul cela înțelept,

Să privegheze viața noastră, de-acum pân’ la sfârșit de lume,

De-mi întâlniți vre-un moș vreodată și vi se pare mai deștept

Mi s-ar putea ca el să fie, vecia lumii, fără nume.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 241 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou