Home Poezie MIRCEA DORIN ISTRATE: CĂUTĂTORII DE VECIE
MIRCEA DORIN ISTRATE: CĂUTĂTORII DE VECIE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 10 June 2018 10:00

         

 

TIMPUL, murgul nărăvaș, neținut nicicum în frâie,

În galop ne duce viața din născare la apus,

Cea secundă care vine, rând la rând o să ne mâie

Spre genunea din străfunduri, sau spre raiul cel de sus.

 

SPAȚIU, din nimic sporește și-n spre lături îmi cuprinde      

Universuri fără margini, nesfârșite-n numărare,

El, cu timpul împreună, se lățește și se-ntinde

Până unde mintea noastră, a-nțelege nu-i în stare.

 

         Din genuni se naște raiul și cel rai genuni se face

În continuă rotire, făr-astâmpăr pentru noi,

E la fel ca-n viața noastră, după luptă vine pace,

Și cea pace lasă-n urmă-i, începutul de război.

 

Cum aș vrea să prind clipita, când întregul meu ceresc

Într-un punct s-o strânge iară și s-o face-ntunecime,

Ca-n secunda următoare, din nimic să văd cum cresc

Alte lumi și Căi Lactete, în lungime și-n lățime.

                                 *

         Mintea mea, ce-i cât o nucă, îmi tot leagă și-mi dezleagă

Ce-i prin Căile Lactee din înalt și dinprejur,

Și cu boaba-i de știință, ea încearcă să-nțeleagă

Cum și cine-nvârte roata infinitului din jur.

 

E prea mare universal? Oare noi suntem prea mici?

Prea lungit îmi este timpul? Ori trăim noi prea puțin?

         Cine-a pus sâmânța noastră în cuibarele de-aici?

         Viața noastră și trăitul oare cât pe-aicea țin?

                                             **

         Cât a noastră minte încă își va pune întrebări,

         Cât căta-va ea răspunsuri la ce încă nu îmi știe,

         Noi vom fi drumeții lumii pe întinsele cărări

         Tot cătând în hăul lumii, drumul către veșnicie.

 

         Raiu-i peste tot în lume unde noi vom viețui,

         Iară iadu-i tot acolo, că de noi ele-s făcute,          

         De trăim cu toți în pace, drumul vieți-l vom sui,

         Dacă nu, genuni de iaduri ne vor soarbe pe tăcute.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 271 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou